• NOUTĂȚI
  • DESPRE PROIECT
    • Articolul – Povestea proiectului
    • Portofoliul proiectului
  • MOȘNA
  • CAPACLIA
  • BAZĂ DE DATE
    • MOȘNA
      • Documente
      • Manuscrise
      • Monumente istorice/Arii protejate
        • Biserica Sfinții Voievozi Moşna
        • Fortificația geto-dacică din punctul Cetățuia Moșna
      • Meșteri populari
      • Patrimoniu
      • Hore
      • Galerie
        • Tur virtual (360°)
        • Fotografii
        • Video
    • CAPACLIA
      • Documente
      • Manuscrise
      • Monumente istorice/Arii protejate
      • Mesteri populari
      • Patrimoniu
      • Hore
      • Galerie
        • Tur virtual (360°)
        • Fotografii
        • Video
  • FESTIVALUL MOLDOVENILOR
    • MOȘNA
    • CAPACLIA
  • LIMBA
    • Romana Română
    • English Engleză

www.ro-md.net

HERITAGE

Here arE ouR traditIons The pAst alonG futurE

MOȘNA - CAPACLIA

Cod EMS-ENI: 2SOFT/2.1/188.
Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020

Manuscrise

CATAGRAFIA (inventarul) satului Moșna la 13 decembrie 1834

1836 Martie 31 – Locuitorii satului Moșna (la fel ca și locuitorii din satele vecine – Cozmești, Podoleni etc.) se obligă singuri, de bunăvoie, să plătească cu munca, banii ce le-a împrumutat arhim. Iosaf să cumpere pâine în anul 1833.

1840 Aprilie 25 – chitanță pentru galbenii primiți de la arhim. Iosaf de la Mănăstirea Frumoasa de locuitorii din satele Ghermănești (15 galbeni), Podoleni (40 galbeni), Cozmești (30 galbeni), Moșna (49 galbeni) și Arsura (2 galbeni), pentru zilele de boieresc*.

*BOIERESC (12 zile lucrătoare)(барщина) – muncă prestată de ţărani pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti în Moldova în schimbul lotului de pământ pe care îl aveau în folosinţă. La început, munca se desfăşura, timp de câteva zile în an, numai la gospodăria boierului, iar mai târziu – pe ogoare. Boierescul se deosebea de clacă prin aceea că la început claca a avut un caracter benevol, cu sens de ajutor, pe când boierescul avea un caracter obligatoriu. În sensul, devenit obişnuit, de obligaţie generală de muncă pe pământul stăpânului apare în numeroase izvoare din sec. al XVI-lea[1].Până la mijlocul sec. al XVIII-lea boierescul era prestat în mărime de 6-12 zile pe an. În 1766 domnul Moldovei Grigore al III-lea Ghica a stabilit boierescul în mărime de 12 zile pe an, dar care se îndeplinea după o normă stabilită pentru fiecare zi. În Ţara Românească până în sec. al XIX-lea se păstrau 12 zile simple de boieresc pe an. Boierescul constituia principala prestaţie îndeplinită de ţărani la începutul sec. al XIX-lea. Potrivit hrisovului din 3 ianuarie 1805, emis de domnul Alexandru Moruzi, în Principatul Moldova se păstra norma boierescului de 12 zile pe an, dar era mărită durata lucrărilor îndeplinite de ţăran în cadrul unei zile-muncă de boieresc. 

1840 Februarie 29 – Chitanța arhim. Iosaf al Mănăstirii Frumoasa pentru plata a 107 galbeni de către locuitorii satului Moșna pentru anul 1840

Cererea de hirotonie pe seama parohiei vacante din satul Moșna , a preotului in devenire – Profir Vasile

“Pria Sfintite Stapane
Subsemnatul Vasile Profir absolvent al Seminarului Teologic din Husi indeplinind conditiunile legale pentru a putia fi hirotonit preot cu cel mai profund respect va rog sa binevoiti a-mi aproba hirotonia mea pe siama vacantei parohii Mosna din Jud. Falciu unde tatal meu a servit ca preot timp de peste 40 ani, precum si de a fi numit in postul de paroh.
Alatur urmatoarele acte
Extractul de nastere
Certificatul de botez
Extractul casatorie civila
Extractul casatorie religioasa
Certificatul de buna purtare
Diploma de Seminar
Certificatul cu aranjara situatiei militara

Sunt cu cel mai profund respect al Prea Sfintiei Voastre supus servitor
Profir Vasile

Inalt
Prea Sfintitului Episcop al Eparhiei Husilor “

“Referat

1923 Noemvre 20

Prea Sfintite Stapane,

Astazi duhovnicind pe candidatul de preotie Vasile Profir, si pe cat mia aratat la Sf-ta Taina a marturisirei, numitul nu are vre’o cauza inpedecatoare de la hirotonie.

Sunt al Prea Sf-tiei Voastre supus servitor

Duhovnic Econom C. Isacescu

P. Sf. Sale

Prea Sf-titului Episcop Eparhiei Husilor “

    1923, Iunie 23

    Se admite cererea în principiu, rămânând ca petiționarul să prezinte actele cerute de lege, după care se va dispune cele de cuviință

                             Nicodem                                                                                                             

                                                                            Prea Sfințite Stăpâne,

              Subsemnatu Porfir P. Vasile terminând cursurile seminarului Teologic din Huși vin cu deosăbit respect a lua în considerație următoarea

     Cerere:

        Părintele meu Pavel Porfie a fost preot în satul său natal timp de 42 ani. S-a stins din viață la o vârstă prea matură, mama mea văduvă și cu frații mei care încănu sunt prea bine așezați din punct de vedere social, pentrucă regretatul meu nu a avut timpul necesar după vremurile trecute de ași vedia pe fii săi așezați după voința sa, a rămas că singură persoana mea care cu multe jerfe și mari nevoi pe care le-a îndurat atât mama cât și eu personal , să pot izbuti să absolvesc 8 clase de seminar chiar din Eparhia Prea Sfinției Voastre.

         Credeți-mă că sufletu meu de român si creștin ortodox se îndriaptă către solicitudinea, blândeța și marea bunătate ce o aveți pentru actualii și viitorii păstori sufletești a Eparhii Prea Sfinției Voastre. Cunoscând că dacă părintele meu Preotu Pavel Porfir a fost unul dintre cei mai venerați preoți din județ din punct de vedere moral, având stima și respectul  tuturor celor ce l-au cunoscut  și apreciat, mă cred de a fi urmașul părintelui meu și mă oblig în fața legii și a poroncii Dzeești să-i urmez întru totul.

    Prea Sfinției Sale

    Prea Sfințitului Episcop al Eparhiei

                                                             – Hușilor-

    Pentru aceste motive pe care cu multă smerenie le aduc la cunoștință Prea Sfinției Voastre ca viitorul meu chiriarh vă rog respectuos a mi se da mie întâitate la ocuparea acestei parohii -Moșna- Satul meu natal la care am dreptul de revandecare.

    Dacă Prea Sfinția Voastră admite această cerere făcută de un seminarist care cunoaște și știe care sunt greutățile preoțești, fiindcă l-a văzut pe părintele său suportând această grea misiune, îmi veti da voe Prea Sfințite Stăpâne să fiu în drept de a fi pe terenul bisericesc moral și religios, la înalțimea misiunei preoțești.

          Actele le voi depune la timp.

                    Sunt cu totul supus al Prea Sfinției Voastre    

                                                                                   Profir Vasile

                                                                     Jurnal

                   Noi, Nicodem, din mila lui Dumnezeu Episcop al Eparhiei Hușilor, văzând petițiunea înregistrată la No. 2173 din 3 Noembre 1923 prin care seminaristul de gr.II Vasile Porfir cere a fi hirotonit preot pe sema vacantei parohii Moșna din județul Fălciu, și după ce am primit și consimțământul Onor. Minister al Cultelor și Artelor, exprimat prin adresa No. 60052 din 7 Noembre 1923, am hirotonit pe sus numitul seminarist diacon în ziua de 8/21 Noembre 1923 și apoi preot pe seama amintitei parohii, în ziua de 12/25 Noembre 1923, în catedrala episcopală din Huși, și spre știință s-a încheiat prezentul jurnal.

                                     ( ștampilă + semnătură -Nicodem)

              No. 2303

      1923 Noembre 26

                                                              – Declarație-

            Subsemnatul Porfir Vasile candidat de preoție declar înaintea lui Dumnezeu și a prea Sfințitului meu Stăpân Domn Nicodim Episcopu Eparhiei Hușilor ca dorind a mă învrednici de darul preoției pentru biserica cu hramul Sfinții Voevozi din Comuna Moșna, nu am în vedere decât a lucra pentru mântuirea sufletească a turmei duhovnicești  mie încredințată. Voi conforma viata mea cu învățăturile Sf. Evanghelii, ale sfinților Apostoli  și cu toate canoanele și învățăturile sfinților Părinți ai Biisericii ortodoxe. Nu voi uita niciodată în viata mea cuvintele Sf. Apostol Pavel care cer ca preotul să fie, fără de prihană, bărbat al unei femei, privighetor , triaz, cumpătat, ospitalier, învățător, nu bețiv, nu bătăuș, nu râvnitor de câștig urât, ci blând, nesfatnic, nelacom, bine chivernisindu-și casa sa.

            Căci dacă nu știe aș chivernisi casa sa, cum va îngriji de biserica lui Dumnezeu?

             Declar însfârșit că întru toate voi fi supus și ascultător chiriarcului me Prea Sfințitului Episcop  și depozițiunilor privitoare la biserică și cler ale Sfântului sinod al bisericii noastre ortodoxe române precum și legilor Regatului român ca și toți cetățenii și membrii statului român.

            Așa să-mi ajute Dzeu în cariera mea preoțească

                                                                                        Profir Vasile

    1923 Noembre 26

                                 D lui Ministru

                            Cultelor și Artelor

                                  București

    No.2173

    1923 Noembre 3

             Dl Vasile Porfir absolvent cu diploma a seminarului teologic din Huși, cu petiția întreg. la No 2173 a.c. cere a fi hirotonit preot pe seama vacantei parohii Moșna din Jud.Fălciu.

             Noi acceptând cererea sus numitului seminarist, am dispus să fie hirotonit pe seama parohiei amintite și Vă rugăm să binevoiți a consimți și Dvs la aceasta.

            Odată cu aceasta alăturăm și actele cerute de lege, si anume:

    1. Diploma No. 210/923 de absolvirea seminarului
    2. Extractul No.35/900 de naștere
    3. Certificatul de botez No. 4/923
    4. Extractul de căsătorie civilă No. 29/923
    5. Certificatul de cununie rel. No. 1/923
    6. Certificatul de bună purtare No. 1343/923
    7. Certificatul de situație militară No. 6389/922

    (Semnatura indescifrabilă)

    Prea Sfințite Stăpâne

    La adresa Prea Sfinției Voastre Nr.1554/925 vă răspundem;

    1. În acest sat se află o singură biserica parohială cu hramul Sf-tii Voievozi Mihaiil și Gavril zidită cu cheltuiala în mare parte a locuitorilor din acest sat, cum și a ofrandelor strânse de prin împejurimi; nu poseda până în prezent nici o donațiune afară de 12 hectare pământ ce se arendează pe timp de cinci ani de către stat iar în în decursul vremii biserica a suferit mici reparații
    2. Am 8 clase seminariale și sunt preot încă din anul 1923luna decembrie ziua 1.
    3. Am un copil în vârstă de un an și 2 luni.
    4. În parohie am un număr de 450 capi de familie și 2000 (două mii) suflete care în majoritatea lor sunt creștini ortodocși și buni credincioși.
    5. Există în parohie un mahomedan.
    6. Duminică vin creștinii într-un număr mai mare 100-150 iar în sărbătorile după noul calendar mai puțini- mulți-
    7. Toți locuitorii trăiesc în legiuită căsătorie lăsându-și toți fără deosebire copii la școală: cazuri de ….în ultimii 5 ani au fost în număr de 7.
    8. În postul mare am mărturisit și împărtășit majoritatea locuitorilor.
    9. La sfânta biserică se explică în duminici și sărbători și la orice ocaziune pericopa evangheliei.
    10. În sat se fac sezători și cercuri culturale organizate de subsemnatul mai ales pe timp de iarnă.
    11. Între creștinii din această parohie s-au ivit încă din anul 1919 rătăcirea sub formă de adventism și la un număr de 5(cinci) suflete, nu i-a putut convinge de nimeni deși și Preotul misionar i-a vizitat.  Am luat măsuri preventive pentru ceilalți creștini făcând dese lecturi din sf scriptură.

    Prea Sfinției Sale

    Prea Sfințitului Episcop Iacov al Eparhiei Hușilor

    1. De când sunt preot s-a făcut …… îmbunătățiri bisericii parohiale:
    2. acoperirea bisericii cu tablă zincată;
    3. reparația zidărieii din interior și exterior și apoi dată cu cu un var curat;
    4.  reparația a unei jumătăți din gardul ce împrejmuiește  biserica și jumătate făcută din nou cu partea care deasupra porții s-a asezat o tablă ce pe una din fețe se arată …. iar pe cealaltă numele eroilor căzuți în război din această parohie;
    5. Repararea icoanelor uzate în decursul vremii cum și curățirea sf catapetesme;
    6. Repararea gardului cimitirului;
    7. Am făcut o șosia cât ține fața bisericii pe distanța 100 metri cu piatra donată și …… de locuitori.

    Al Prea Sfinției Voastre plecat și supus serv,

    Pr.Vasile Profir

    3 Sept.1925

    Domnule Director General

    Un grup de intelectuali si oameni gospodari ai satului Mosna din judetul Falciu avand in vedere progresul cultural al populatiei localnice si din imprejurimi s-au hotarat a da fiinta unui camin cultural cu numele de “Propasirea” si va rugam sa binevoiti a-i da confirmarea.

                   Satul Mosna e unul din cele mai dezvoltate sate din judet si cu elementele  ce cuprinde credem ca va putea obtine cele mai frumoase rezultate.

                   Primiti, va rugam, deosebitul nostrum respect.

    Nicolae Proca invatator comuna Mosna

     Judetul Falciu

    D sale Domnului Director General al Fundatiei Culturale “Principele Carol” Bucuresti

    1926 Ian 8

    Proces Verbal de înființare a Căminului Cultural “Propășirea” – 1925, Moșna

    DOC0041

    Date de contact:

    • MOȘNA: str. Sfinții Voievozi, nr. 70, sat/comuna MOȘNA, jud. IAȘI, tel./fax: 0232292600, adresă de e-mail: primariemosna@yahoo.com
    • www.mosnaiasi.ro 

     

    • CAPACLIA: sat CAPACLIA, raionul CANTEMIR, tel./fax: 027371236, adresă de e-mail: primar@capaclia.md
    • www.capaclia.md


    This  publication/material  has  been  produced  with  the  assistance  of  the  European  Union.  The  contents  of  this  publication  are  the  sole  responsibility  of  Mosna Commune and Capaclia Commune and can in no way be taken to reflect the views of the European Union or of the Joint Operational Programme Romania-Moldova 2014-2020 management structures.


    “The European Union is made up of 27 Member States who have decided to gradually link together their knowhow, resources and destinies. Together, during a period of enlargement of 50 years, they have built a zone of stability, democracy and sustainable development whilst maintaining cultural diversity, tolerance and individual freedoms. The European Union is committed to sharing its achievements and its values with countries and peoples beyond its borders.”

    Proiect implementat de MOȘNA (Iași) - România și CAPACLIA (Cantemir) – Republica Moldova

    TOP